Am încheiat o săptămână în care am reușit să ajutăm 47 de persoane, dintre care unele au rămas în Iași, altele au plecat cu autocarul sau cu autoturismul personal.

◾️ Ne-am bucurat să găsim cazare pe termen lung pentru o familie formată din trei adulți și doi copii după ce au stat o noapte la o pensiune din Iași. Ne vom asigura în continuare că nu vor duce lipsă de nimic: mâncare, haine, produse de primă necesitate.

◾️ La colega noastră, Simona, cele două familii formate din 3 adulți și 6 copii s-au acomodat foarte bine. Cinci copii au început școala online, așa că ne-am mobilizat și le-am dus rechiziție și laptopuri. Mulțumim încă o dată celor de la Volta Grup pentru laptopurile foarte drăguțe și performante.

◾️ De asemenea, ne-am bucurat să ajutăm cu rechizite alți 6 copii cazați la centrul Star of Hope, care fac și ei școala online.

◾️ Alina și Paul s-au ocupat de două familii de zece persoane pe care le-au ajutat să ajungă în Polonia. Le-au cumpărat bilete și le-au dus la autocarul de Suceava. Iar vineri au reușit să trimită la Amsterdam o altă familie împreună cu cele două pisici (Fely și Ruby) 🐈 de care nu s-au putut despărți.

◾️ Iulian și Iuliana s-au ocupat o familie formată din doi adulți și cinci copii, pentru care am cumpărat saltele pneumatice și lenjerii.

◾️ Încercăm să găsim un spațiu de cazare pe termen lung pentru o familie de trei persoane (bunică, mamă și fiică) cazată momentan la o pensiune din Iași. Pentru moment, le-am oferit produse de primă necesitate și haine.

Mulțumim încă o dată gazdelor, voluntarilor și donatorilor noștri, fără de care nimic din cele de mai sus nu ar fi posibil. Continuăm.