Asociația Reset este implicată în sprijinirea refugiaților încă de la începutul crizei umanitare cauzate de războiul din Ucraina și împreună cu alte grupuri civice din Iași am reușit să gestionăm un număr mare de refugiați cu echipa noastră de 4 membri si 4 voluntari.
În primele zile de conflict, cele mai multe victime ale războiului care au fugit din Ucraina au fost în tranzit sau au stat o zi sau două în România, după care au plecat în alte țări europene, la rude sau prieteni. Până în prezent, am facilitat găzduirea a peste 100 de refugiați, am făcut deplasări de aproximativ 1000 km la și de la punctele vamale și/sau aeroport și în orașul Iași.
În zilele și săptămânile următoare, ca urmare a deschiderii cordoanelor umanitare, ne așteptăm la un val uriaș de refugiați din Ucraina, în special persoane cu o situație materială mai precară, care nu au rude în Europa sau care nici măcar nu știu unde să meargă.
Ne-am ocupat deja de câteva cazuri de genul acesta în cadrul asociației noastre și tocmai pentru acești refugiați trebuie să identificăm soluții integrate precum cazare pe termen lung și eventual integrarea în societatea românească prin găsirea unui loc de muncă.
Avem deja confirmate până acum mai multe locații în care am putea găzdui pe termen lung 4-5 familii, însă acest lucru va presupune costuri mai mari, respectiv pentru utilități, hrană, produse de igienă, servicii de interpretariat, transport etc.
De aceea, facem apel din nou la comunitatea Reset pentru a ne susține în acest demers, făcând o donație în unul dintre aceste conturi:
în contul BCR: Asociația Platforma Reset:RO98RNCB0175166749900001