Reset a fost înființat în aprilie 2018, la un an de la celebra OUG 13. Cum această ordonanță eșuase, coaliția de guvernământ a mutat apoi războiul cu justiția română în Parlament.
A urmat astfel o luptă de uzură împotriva unor acțiuni, măsuri și legi discreționare, menite să slăbească statul de drept și siguranța cetățenilor. După exemplului grupurilor civice din București, am considerat că trebuie create mișcări civice și la nivel local.
Eram doar câteva persoane care am decis că trebuie să ne organizăm în mediul online pentru a încuraja oamenii să iasă la proteste, din solidaritate cu cei care protestau la București sau în alte orașe din țară.
Reset este o mișcare civică deschisă tuturor cetățenilor români care cred în libertate, integritate, competență, solidaritate, responsabilitate și transparență. Reset își dorește să fie un promotor pentru indivizi și comunități care acționează pentru schimbare.
De asemenea, Reset își propune să creeze și să dezvolte proiecte care promovează și facilitează guvernarea deschisă și participativă, proiecte anticorupție și de construcție de comunități.
Dezideratele noastre
Responsabilizare, reformare, transparență, reprezentare, stat de drept, profesionalizare.
RESPONSABILIZARE
Responsabilizarea instituțiilor statului, care să trateze în mod egal și transparent toți cetățenii
REFORMARE
Transparentizarea și reformarea instituțiilor publice în direcția deschiderii lor către public și societatea civilă
TRANSPARENȚĂ
Cheltuirea transparentă și eficientă a banului public și o mai mare deschidere a instituțiilor
REPREZENTARE
Garantarea efectivă a dreptului de vot pentru toți cetățenii români, indiferent de domiciliul lor
STAT DE DREPT
Consolidarea statului de drept și continuarea luptei anticorupție; un sistem de justiție predictibil și eficient
PROFESIONALIZARE
Atragerea experților în dezvoltarea de politici publice și implicarea societății civile în procesul de decizie politică
Echipa
Membrii echipei RESET Iasi
Daniela
Președinte
Psihoterapeut de cuplu și familie, coordonatoarea Reset, cea mai neînfricată în fața camerelor de luat vederi, comunicatorul despre campaniile Reset. Fondatoare a grupului Reset a dorit să arate că și în Iași poate fi un grup civic activ care nu dă liniște autorităților. O idealistă practiciană.
Bogdan
Vice-președinte
Traducător autorizat în domeniul legislației UE, filolog, omul cu cuvintele, responsabilul de conținutul grafic, media și comunicațional. Este redactorul cererilor 544 și al întâmpinărilor în procesele cu instituțiile opace din România.
Claudiu
Vice-președinte
Responsabil de logistică și contact către cabinetul de contabilitate.
Jonida
Manager
Născută în Albania si instruită în Italia, trăiește în Iași de 7 ani, un adevărat cetățean al lumii. A absolvit studiile în comunicare și în prezent este formator și mamă a doi copiii.
Mihaela
Voluntar
Absolventă de Litere, profesoară de limba franceză, implicată în numeroase activități de voluntariat, îndeosebi în domeniul educațional, cultural și de mediu. Este responsabil de logistică, tipărituri, materiale promoționale.
Misiune și valori
Inspirăm și sprijinim cetățenii în construirea unor comunități civice puternice și promovăm exercitarea puterii politice pe coordonate etice, fiind în același timp și un avocat comunitar care intervine atunci când instituțiile statului nu se sesizează, asumându-ne un rol de watchdog. Aducem împreună oameni și comunități care au curajul și dorința de a se implica în schimbarea în bine a comunităților, a orașelor și a țării în care trăiesc.